VIOREL_OLTENACU_1
articole
[ 25 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

REZILIENȚA POMICULTURII ROMÂNEȘTI: DE LA CERCETARE LA REZULTATE CONCRETE ÎN LIVADĂ

Autor: Dr. ing. Cătălin Viorel OLTENACU, Director, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa

Inovarea, transferul tehnologic și valorificarea cunoașterii, premisele dezvoltării unui sector pomicol competitiv

O livadă reprezintă o investiție pe termen lung, ale cărei rezultate depind de numeroși factori, unii dificil de anticipat la momentul înființării. Schimbările climatice, disponibilitatea resurselor de apă, evoluția bolilor și dăunătorilor, costurile de producție și cerințele pieței impun o reconsiderare a modului în care sunt proiectate și exploatate plantațiile pomicole. În acest context, reziliența devine un obiectiv fundamental, care presupune nu doar capacitatea plantațiilor de a suporta condiții nefavorabile, ci și menținerea productivității, calității fructelor și stabilității economice în timp.

Construirea unei pomiculturi reziliente începe cu cercetarea științifică, însă succesul acesteia se măsoară dincolo de rezultatele experimentale și de publicațiile de specialitate. Valoarea cercetării se concretizează atunci când informațiile obținute sunt transformate în soiuri adaptate, tehnologii eficiente, soluții de prevenire a riscurilor și instrumente care sprijină deciziile producătorilor. Legătura dintre cercetare și aplicarea rezultatelor sale reprezintă, astfel, una dintre condițiile esențiale ale progresului în pomicultură.

Adaptarea la schimbările climatice începe cu materialul biologic

Pomicultura se numără printre ramurile agricole în care efectele variabilității climatice pot avea consecințe pe termen lung. Temperaturile ridicate din perioada repausului vegetativ, înghețurile târzii, seceta prelungită și episoadele de arșiță influențează procesele fiziologice ale pomilor, diferențierea mugurilor floriferi, legarea fructelor și acumularea substanțelor care determină calitatea acestora. În plus, efectele unui sezon nefavorabil se pot reflecta asupra potențialului productiv din anii următori.

În aceste condiții, alegerea materialului biologic reprezintă una dintre cele mai importante decizii tehnologice și economice. Cercetările de ameliorare și evaluare a soiurilor trebuie să urmărească, pe lângă productivitate și calitatea fructelor, caractere precum adaptabilitatea fenologică, toleranța la stres hidric și termic, comportarea la temperaturi scăzute, rezistența la organisme dăunătoare și stabilitatea fructificării.

Un soi performant într-un anumit areal nu oferă automat aceleași rezultate în alte condiții pedoclimatice. De aceea, testarea multianuală, evaluarea combinațiilor soi-portaltoi și microzonarea pomicolă sunt indispensabile pentru formularea unor recomandări fundamentate științific.

România deține un patrimoniu genetic pomicol valoros, care trebuie conservat, studiat și valorificat prin programe de ameliorare. Colecțiile de germoplasmă și câmpurile experimentale constituie resurse strategice pentru identificarea unor genotipuri cu însușiri utile în adaptarea la noile condiții de mediu. Importanța lor nu se limitează la păstrarea diversității genetice, ci se extinde asupra posibilității de a obține și introduce în cultură material biologic mai bine adaptat nevoilor producătorilor.

Tehnologiile de cultură trebuie adaptate condițiilor reale

Reziliența unei plantații nu depinde exclusiv de soiul cultivat. Relația dintre materialul biologic, condițiile de mediu și tehnologia aplicată determină, în mare măsură, rezultatele productive și economice.

Gestionarea eficientă a apei, conservarea fertilității solului, menținerea biodiversității funcționale și utilizarea rațională a inputurilor reprezintă direcții prioritare pentru dezvoltarea unor sisteme pomicole sustenabile.

Tehnologiile conservative, precum înierbarea intervalelor dintre rânduri, utilizarea culturilor de acoperire sau aplicarea mulciului, pot contribui la protejarea solului, limitarea eroziunii și îmbunătățirea unor proprietăți fizice și biologice. Eficiența lor depinde însă de condițiile locale, de disponibilitatea apei și de particularitățile speciei cultivate. Aplicarea unei tehnologii fără o evaluare prealabilă poate conduce la rezultate diferite de cele anticipate, inclusiv la intensificarea competiției pentru apă și nutrienți.

Prin urmare, rolul cercetării este de a identifica condițiile în care o tehnologie funcționează, limitele sale de aplicabilitate și avantajele economice pe care le poate oferi. Producătorii au nevoie nu doar de prezentarea unor soluții inovatoare, ci de recomandări clare privind modul de implementare, costurile asociate și efectele asupra producției.

Aceeași abordare este necesară în protecția fitosanitară. Monitorizarea periodică a plantațiilor, identificarea corectă a agenților patogeni și a dăunătorilor, evaluarea sensibilității materialului biologic și utilizarea metodelor de combatere integrată contribuie la reducerea riscurilor și la optimizarea intervențiilor. Cercetarea aplicată trebuie să ofere instrumente de prevenire și control adaptate realităților din teren, în locul unor intervenții generalizate, insuficient corelate cu nivelul efectiv al riscului.

Inteligența artificială și digitalizarea: de la date la decizii

Dezvoltarea tehnologiilor digitale deschide noi posibilități pentru monitorizarea și gestionarea plantațiilor pomicole. Senzorii instalați în sol, stațiile meteorologice, imaginile multispectrale, sistemele de fenotipare și instrumentele de analiză bazate pe inteligență artificială permit colectarea și interpretarea unor volume importante de informații.

Aceste tehnologii pot sprijini identificarea timpurie a stresului hidric, evaluarea stării fiziologice a pomilor, estimarea necesarului de irigare și anticiparea condițiilor favorabile apariției unor boli. În perspectivă, integrarea informațiilor biologice, climatice și economice poate contribui la dezvoltarea unor sisteme de sprijin decizional adaptate fiecărei exploatații.

Totuși, simpla achiziție a echipamentelor nu garantează progresul tehnologic. Datele trebuie să fie relevante, corect interpretate și validate prin observații experimentale. Un model predictiv performant într-o anumită livadă trebuie verificat înainte de a fi recomandat în alte condiții de cultură.

Inteligența artificială nu înlocuiește cercetătorul sau experiența producătorului, ci le poate amplifica posibilitățile de analiză. Adevărata inovație apare atunci când informațiile colectate sunt transformate în decizii accesibile, eficiente și justificabile economic.

Cercetarea își dovedește valoarea prin aplicarea rezultatelor

Una dintre provocările majore ale cercetării agricole din România este consolidarea legăturii dintre rezultatele științifice și utilizarea lor în activitatea curentă a fermelor. Între validarea unei soluții în condiții experimentale și adoptarea acesteia la scară comercială există o etapă esențială: demonstrarea eficienței sale tehnice și economice în condiții reale de producție.

Transferul tehnologic presupune mai mult decât diseminarea informațiilor prin articole, conferințe sau ghiduri. Sunt necesare loturi demonstrative, experiențe în ferme comerciale, instruirea producătorilor și evaluări comparative care să evidențieze avantajele și limitele fiecărei soluții.

De exemplu, introducerea unui nou soi trebuie susținută de informații privind comportarea sa în diferite condiții pedoclimatice, compatibilitatea cu portaltoii, cerințele tehnologice, stabilitatea producției și calitatea fructelor. În mod similar, recomandarea unei tehnologii de irigare sau întreținere a solului trebuie însoțită de date privind consumul de resurse, costurile de implementare și beneficiile economice.

Cercetarea nu trebuie să se încheie odată cu finalizarea unui proiect. Rezultatele obținute trebuie urmărite, actualizate și valorificate prin colaborări între institute, stațiuni de cercetare, universități, pepiniere, asociații profesionale și exploatații comerciale. Feedbackul primit de la producători poate genera noi întrebări de cercetare și poate contribui la perfecționarea soluțiilor dezvoltate.

Stațiunile de cercetare-dezvoltare au un rol important în acest proces, prin infrastructura experimentală, patrimoniul genetic și experiența acumulată în evaluarea tehnologiilor. La SCDP Băneasa, direcțiile de cercetare privind ameliorarea speciilor pomicole, conservarea resurselor genetice, microzonarea, tehnologiile conservative și monitorizarea fiziologică a plantelor se înscriu în perspectiva dezvoltării unor soluții adaptate condițiilor actuale de producție.

Investiția în cercetare este investiție în competitivitate

Dezvoltarea unui sector pomicol competitiv necesită continuitate în cercetare, infrastructură funcțională și resurse umane specializate. Programele de ameliorare, experiențele multianuale și evaluarea tehnologiilor nu pot produce rezultate relevante în absența unei finanțări predictibile și a unor obiective asumate pe termen lung.

În același timp, performanța cercetării trebuie analizată și prin impactul asupra sectorului productiv: material biologic valorificat, tehnologii adoptate, resurse economisite, pierderi diminuate și capacitate sporită de adaptare a exploatațiilor.

Un element indispensabil îl constituie pregătirea profesională. Agricultura de precizie, fenotiparea, interpretarea datelor și aplicarea unor tehnologii inovatoare presupun competențe care trebuie dezvoltate permanent. Colaborarea dintre cercetare, învățământ și mediul economic poate contribui la formarea specialiștilor capabili să transforme progresul științific în rezultate practice.

Cercetarea trebuie privită ca o componentă activă a dezvoltării economice, ale cărei efecte se propagă de-a lungul întregului lanț valoric: de la producerea materialului săditor și dezvoltarea tehnologiilor până la exploatarea livezilor, procesarea fructelor și valorificarea producției.

Reziliența pomiculturii românești nu va fi determinată numai de capacitatea pomilor de a suporta condiții climatice dificile, ci și de capacitatea întregului sector de a utiliza inteligent rezultatele cercetării. O pomicultură competitivă se construiește prin continuitate, colaborare și decizii fundamentate științific.

În cele din urmă, progresul nu trebuie evaluat exclusiv prin numărul proiectelor realizate sau al rezultatelor publicate, ci și prin schimbările concrete generate în activitatea producătorilor. Cercetarea își îndeplinește pe deplin misiunea atunci când rezultatele din loturile experimentală devin soluții viabile în plantațiile tării noastre.

SORIN_MIERLEA_1
articole
[ 25 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

Siguranța produselor și lanțurile de neconformitate în agricultură – Rolul Aplicației InfoCons în informarea și protecția consumatorilor

Autor: Sorin MIERLEA – Președinte InfoCons – Protecția Consumatorilor

Siguranța produselor utilizate în agricultură reprezintă o componentă importantă a dezvoltării sustenabile, a protecției consumatorilor și a performanței economice. De la tractoare și utilaje agricole până la echipamente electrice, dispozitive de protecție și produse agroalimentare, respectarea cerințelor de siguranță contribuie la prevenirea accidentelor, protejarea mediului și consolidarea încrederii în produsele comercializate.

În acest context, accesul la informații privind produsele neconforme devine esențial pentru fermieri, producători, distribuitori, operatori economici și consumatori.

Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons pune la dispoziția utilizatorilor un sistem de Alerte prin care pot identifica produse nealimentare și alimentare care au făcut obiectul unor notificări privind riscurile sau neconformitățile constatate la nivel european.

Lanțurile de neconformitate în sectorul agricol: de la producție la utilizatorul final

Un produs destinat sectorului agricol poate parcurge mai multe etape înainte de a ajunge la utilizator: proiectare, fabricație, import, distribuție, comercializare și utilizare.

Neconformitățile pot apărea în oricare dintre aceste etape, iar consecințele se pot transmite de-a lungul lanțului de aprovizionare.

În cazul utilajelor agricole, acestea pot viza deficiențe ale sistemelor de direcție sau frânare, componente mecanice defectuoase, instalații electrice necorespunzătoare ori alte probleme care afectează funcționarea în condiții de siguranță.

Identificarea unui produs neconform poate determina măsuri precum retragerea de pe piață, rechemarea de la utilizatori, repararea produsului sau informarea persoanelor expuse riscurilor.

Întreruperea unui lanț de neconformitate contribuie la prevenirea accidentelor și la limitarea consecințelor economice și de mediu.

Sistemul de Alerte InfoCons – Acces la informații privind produsele neconforme

Sistemul de Alerte integrat în Aplicația InfoCons facilitează accesul la informații despre produsele care au făcut obiectul unor notificări emise de autoritățile naționale competente din țările europene.

Autoritățile identifică și notifică produsele periculoase sau neconforme, iar informațiile sunt comunicate prin mecanismele europene de schimb de date.

Aceste notificări permit autorităților din alte state să verifice prezența produselor respective pe propriile piețe și să adopte măsurile necesare.

Prin intermediul Aplicației InfoCons, utilizatorii pot consulta informații precum:

  • Denumirea și imaginea produsului;
  • Marca și datele de identificare disponibile;
  • Țara care a transmis alerta;
  • Țara de origine a produsului;
  • Tipul și nivelul riscului;
  • Descrierea neconformității identificate;
  • Data notificării sau a aplicării măsurilor, după caz.

Informațiile sunt actualizate pe măsură ce apar noi Alerte, contribuind la creșterea transparenței și la informarea utilizatorilor.

Ce categorii de produse pot fi identificate în Alertele din Aplicația InfoCons?

Alertele pentru produsele nealimentare acoperă numeroase categorii, unele având relevanță directă pentru activitățile agricole și industria alimentară.

Printre acestea se regăsesc tractoare și alte vehicule cu motor, utilaje, unelte manuale, aparate și echipamente electrice, instrumente de măsurare, echipamente de protecție, produse chimice, echipamente sub presiune, aparate pe bază de gaz și componente ale acestora.

Separat, Aplicația InfoCons oferă acces la Alertele privind produsele alimentare, inclusiv notificări referitoare la contaminări, substanțe neautorizate, alergeni nedeclarați sau alte probleme de siguranță alimentară.

Astfel, informațiile disponibile sunt relevante atât pentru activitățile agricole, cât și pentru etapele ulterioare ale lanțului alimentar.

Ce tipuri de riscuri pot prezenta produsele aflate în Alertă?

Produsele notificate pot prezenta unul sau mai multe riscuri. Produsele nealimentare sunt identificate următoarele categorii distincte:

  • Risc de asfixiere;
  • Risc de arsuri;
  • Risc chimic;
  • Risc de sufocare prin înghițirea sau aspirarea unor componente;
  • Risc de tăieturi;
  • Risc de afectare a auzului;
  • Risc de afectare a vederii;
  • Risc de înec;
  • Risc de șoc electric;
  • Risc de interferențe electromagnetice;
  • Risc asociat consumului energetic;
  • Risc de imobilizare sau blocare;
  • Risc pentru mediu;
  • Risc de incendiu;
  • Alte riscuri pentru sănătate;
  • Risc de leziuni;
  • Risc de măsurare incorectă;
  • Risc microbiologic;
  • Risc privind securitatea produsului;
  • Risc de strangulare;
  • Risc de sufocare prin obstrucționarea căilor respiratorii.

Pentru sectorul agricol, riscurile de leziuni, incendiu, șoc electric sau afectare a mediului pot avea consecințe importante asupra siguranței lucrătorilor, continuității activității și resurselor utilizate.

Produsele utilizate în agricultură, printre cele semnalate în Alertele din Aplicația InfoCons

În ultimii 2 ani, mai multe produse destinate sau utilizabile în sectorul agricol au făcut obiectul unor Alerte la nivel european, în urma identificării unor neconformități care puteau afecta siguranța utilizatorilor, sănătatea acestora sau mediul înconjurător.

Printre produsele notificate s-au regăsit tractoare agricole și forestiere, utilaje pentru întreținerea grajdurilor, vehicule utilitare, vehicule pentru toate tipurile de teren, pompe de apă, pompe submersibile, pompe de circulație și sisteme automate de irigare prin picurare.

În cazul tractoarelor agricole, neconformitățile identificate au vizat sistemele de direcție, frânare și ambreiaj. Au fost semnalate probleme precum uzura prematură a frânei de parcare, deteriorarea coloanei de direcție, ruperea cablului de ambreiaj sau defectarea butucilor roților, care puteau determina pierderea controlului utilajului și producerea unor accidente.

În cazul unui utilaj destinat întreținerii grajdurilor, autoritățile au identificat absența unei structuri de protecție și a unui sistem de reținere a operatorului, existând riscul de strivire în cazul răsturnării echipamentului.

Pentru vehiculele utilitare și cele destinate terenurilor accidentate, notificările au evidențiat deficiențe ale sistemelor de accelerație, direcție și ale componentelor electrice, precum și posibilitatea producerii unor scurtcircuite.

Echipamentele de pompare și circulație a apei au făcut, de asemenea, obiectul unor Alerte. În cazul unor pompe submersibile și pompe de apă, au fost identificate probleme privind împământarea, izolația electrică și dimensionarea cablurilor de alimentare, care puteau genera riscuri de șoc electric sau incendiu.

Totodată, sisteme automate de irigare prin picurare au făcut obiectul unor Alerte în urma identificării unor concentrații excesive de plumb, ftalat de dibutil (DBP) și parafine clorurate cu lanț scurt (SCCP) în materialele plastice ale cablurilor. Aceste substanțe pot afecta mediul și sănătatea umană, inclusiv prin persistență, bioacumulare și toxicitate pentru organismele acvatice. Produsul a fost retras de pe piață.

Principalele riscuri identificate în notificările analizate au fost riscul de leziuni, riscul de șoc electric, riscul de incendiu și riscul pentru mediu. Măsurile adoptate au inclus rechemarea produselor de la utilizatori și retragerea acestora de pe piață.

Aceste exemple evidențiază faptul că neconformitățile produselor utilizate în agricultură pot implica atât deficiențe mecanice și electrice, cât și prezența unor substanțe periculoase. Verificarea Alertelor prin Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons contribuie la identificarea produselor neconforme, prevenirea accidentelor și promovarea unor practici agricole mai sigure și mai responsabile.

Cum poate fi utilizată Aplicația InfoCons în agricultură?

Aplicația InfoCons este disponibilă în 33 de limbi, și poate fi descărcată din App Store, Google Play sau AppGallery.

Prin accesarea secțiunii „Alerte”, utilizatorii pot căuta produsele după marcă sau alte date disponibile și pot consulta informațiile aferente notificărilor identificate.

De asemenea, funcția de scanare a codului de bare permite verificarea produselor identificabile prin această metodă.

Lipsa unui produs din rezultatele căutării nu reprezintă o certificare a conformității sale, ci indică absența unei Alerte identificate de autoritățile europene.

Pentru sectorul agricol, aplicația oferă și alte funcționalități utile: consultarea Alertelor alimentare, verificarea informațiilor nutriționale prin scanarea produselor agroalimentare, compararea produselor, accesarea informațiilor de pe etichetele energetice și identificarea numerelor utile și de urgență prin secțiunea SOS.

Siguranța produselor, sustenabilitatea și performanța agricolă

În contextul obiectivelor ESG, siguranța produselor se corelează cu protecția mediului, responsabilitatea socială și buna guvernanță. Prevenirea utilizării echipamentelor neconforme poate reduce riscul accidentelor, al deteriorării resurselor și al întreruperii activităților economice.

Totodată, informarea privind produsele periculoase susține responsabilitatea operatorilor economici și transparența lanțurilor de aprovizionare. Prin accesul la Alerte, Aplicația InfoCons contribuie la promovarea unor alegeri responsabile și a unei culturi a prevenției.

Într-un sector în care siguranța, eficiența și sustenabilitatea sunt interdependente, informarea corectă reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii românești și a industriei alimentare.

ROXANA_SPULBER_1
articole
[ 25 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

Apicultura – Investiție în sustenabilitate, biodiversitate și performanță

Autor: Dr. ing. Roxana-Antoaneta SPULBER, Director – Institutul de Cercetare Dezvoltare Apicolă

Apicultura ocupă un loc aparte într-un context economic în care sustenabilitatea, eficiența utilizării resurselor și responsabilitatea față de mediu devin criterii tot mai importante pentru dezvoltarea afacerilor. Dincolo de producția de miere și de alte produse apicole, această activitate contribuie la menținerea biodiversității, susține echilibrul ecosistemelor și poate genera valoare economică pentru comunitățile rurale.

Principiile ESG în apicultură

Componenta de mediu (E – Environmental) este esențială pentru apicultură. Albinele contribuie la polenizarea numeroaselor specii de plante spontane și cultivate, susținând biodiversitatea și productivitatea unor culturi agricole. În același timp, sănătatea familiilor de albine depinde de calitatea habitatelor, de diversitatea resurselor melifere și de utilizarea responsabilă a produselor fitosanitare. La nivelul Uniunii Europene, utilizările în aer liber ale imidaclopridului, clotianidinului și tiametoxamului sunt interzise din 2018, ca urmare a riscurilor identificate pentru polenizatori. În România, însă, au fost acordate în mod repetat derogări temporare pentru anumite utilizări, inclusiv pentru tratarea semințelor de porumb, floarea-soarelui și cereale cu produse pe bază de imidacloprid și tiametoxam. În octombrie 2025, Comisia Europeană a inițiat o procedură de infringement împotriva României în legătură cu aceste autorizări repetate. Această situație evidențiază necesitatea găsirii unui echilibru între protecția culturilor agricole și conservarea polenizatorilor. Protejarea polenizatorilor presupune, în paralel, respectarea legislației europene, comunicarea dintre fermieri și apicultori și adoptarea unor practici agricole responsabile.

Din perspectiva socială (S – Social), apicultura favorizează dezvoltarea activităților economice în mediul rural, susține întreprinderile familiale și păstrează tradiții valoroase. Asocierea producătorilor, cooperarea cu fermierii și dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare locale pot îmbunătăți accesul la piață și pot consolida relația dintre producători și consumatori. Pentru mulți oameni, lucrul în stupină înseamnă și o legătură directă cu natura, activitate în aer liber și o alternativă la munca desfășurată exclusiv în spații închise. Îngrijirea stupilor poate contribui la starea de bine și la reducerea stresului, fără ca acest beneficiu să elimine responsabilitățile și efortul fizic implicate.

În funcție de numărul de familii de albine și de organizarea muncii, apicultura poate reprezenta o a doua sursă de venit, o activitate complementară unei alte ocupații sau o modalitate de a produce miere și alte produse apicole pentru consumul propriu. Nu presupune neapărat un program fix de opt ore pe zi, dar necesită intervenții regulate, supraveghere atentă și disponibilitate în perioadele critice ale sezonului.

În ceea ce privește guvernanța (G – Governance), trasabilitatea produselor, respectarea cerințelor de siguranță alimentară, evidența producției și transparența comercială contribuie la consolidarea încrederii și la creșterea competitivității. Pentru o exploatație apicolă, aplicarea principiilor ESG poate începe cu măsuri concrete, adaptate dimensiunii și resurselor disponibile. La nivel european, noile reguli privind mierea pun un accent mai mare pe indicarea originii, iar Directiva (UE) 2024/1438 prevede analizarea unor soluții digitale pentru îmbunătățirea trasabilității.

Modificările legislative aplicabile din 14 iunie 2026, prin transpunerea Directivei (UE) 2024/1438 în legislația națională, consolidează cerințele privind informarea consumatorilor și indicarea originii mierii. În acest context, digitalizarea trasabilității poate reprezenta un avantaj competitiv pentru apicultori. Utilizarea voluntară a unui cod QR pe etichetă poate completa informațiile obligatorii, oferind acces la detalii despre stupină, lotul de producție, perioada recoltării și, după caz, rezultatele analizelor de laborator.

Finanțarea – un instrument pentru modernizare și creștere

Dezvoltarea unei exploatații apicole presupune investiții în stupi și echipamente, utilaje pentru extracția și condiționarea mierii, spații conforme pentru procesare și depozitare, ambalare, digitalizare și promovare comercială.

În funcție de eligibilitate, dimensiunea exploatației și condițiile programelor disponibile, apicultorii pot analiza intervențiile de sprijin din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), programele dedicate sectorului apicol, finanțările pentru procesare și comercializare, precum și oportunitățile oferite de programe naționale sau regionale.

În agricultura viitorului, protejarea albinelor reprezintă, pe lângă preocuparea ecologică, și o investiție în biodiversitate, în securitatea producției agricole și în dezvoltarea durabilă a sectorului alimentar.

Plățile efectuate de APIA în luna octombrie 2026 oferă un exemplu concret al rolului pe care finanțarea publică îl joacă în dezvoltarea sectorului apicol din România. Potrivit datelor publicate, 5.369 de beneficiari au primit sprijin în valoare totală de peste 51,8 milioane de lei, prin intervențiile apicole aferente Planului Strategic PAC 2023–2027. Finanțarea este asigurată în proporții egale din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Dincolo de valoarea sumelor alocate, relevanța acestor programe constă în posibilitatea prin intervențiile existente de a susține sănătatea familiilor de albine, modernizarea echipamentelor, îmbunătățirea calității produselor și eficientizarea activității economice. O eventuală perioadă de tranziție, marcată de diminuarea sau chiar de întreruperea măsurilor de sprijin financiar destinate sectorului apicol, ar putea afecta grav predictibilitatea investițiilor, capacitatea apicultorilor de a-și moderniza exploatațiile și sustenabilitatea economică a acestora, cu efecte negative asupra competitivității sectorului, menținerii locurilor de muncă în mediul rural și protejării biodiversității.

Următoarea etapă este transformarea sprijinului financiar în rezultate măsurabile: reducerea pierderilor, creșterea productivității, îmbunătățirea trasabilității și dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată mai mare.

AUTOR_ILEANA_BOTEZ_1
articole
[ 24 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

Capitalul urmeaza increderea

Autor: Ileana Botez, Director admitere tranzacționare – Bursa de Valori București

Despre guvernanta, strategie, oameni si maturitatea unei companii

Vorbim mult despre capital si despre modalitatile prin care o companie il poate atrage: credit bancar, fonduri de investitii, obligatiuni, investitori privati sau piata de capital. Analizam costul finantarii, momentul potrivit pentru atragerea ei si instrumentele care pot sustine urmatoarea etapa de dezvoltare. Vorbim insa mai putin despre ceea ce preceda toate aceste lucruri si ceea ce, in cele din urma, poate face diferenta intre o companie care cauta capital si una catre care capitalul este dispus sa vina: increderea.

Increderea nu apare ca atare in situatiile financiare, nu poate fi surprinsa intr-un singur indicator si nici construita printr-o prezentare foarte buna. Cu toate acestea, atunci cand o banca, un fond de investitii sau un investitor analizeaza o companie, dincolo de cifre, proiectii si planuri de dezvoltare, incearca sa inteleaga daca poate avea incredere in organizatie, in oamenii care o conduc si in capacitatea acestora de a transforma planurile de astazi in rezultate sustenabile maine.

Din aceasta perspectiva, cred ca merita sa facem o distinctie importanta: o companie profitabila nu este in mod automat si o companie investibila. Poate avea un produs excelent, clienti fideli, o piata promitatoare si rezultate financiare foarte bune, dar nu a construit inca acele mecanisme care ii permit unui om din afara organizatiei sa inteleaga cum sunt luate deciziile, cine raspunde pentru ele, cum sunt gestionate riscurile, cat de credibila este informatia pe care o primeste si cat de dependenta ramane compania de una sau de cateva persoane.

Investitorul nu cumpara doar rezultatele de astazi, ci isi asuma inevitabil o parte din viitorul companiei. Iar viitorul nu poate fi garantat. Poate fi insa facut mai credibil prin modul in care o companie este construita si condusa.

Aici incepe, in opinia mea, discutia despre guvernanta.

Guvernanta ar trebui sa inceapa inaintea obligatiei

Am asociat prea mult timp guvernanta corporativa aproape exclusiv cu societatile listate, cu marile companii, cu board-urile si cu obligatiile de raportare, ca si cum buna guvernanta ar deveni necesara doar dupa atingerea unei anumite dimensiuni sau dobandirea unui anumit statut juridic. Cred ca aceasta perspectiva trebuie schimbata, pentru ca nevoia de guvernanta apare mult mai devreme in viata unei companii.

Aceasta apare atunci cand afacerea incepe sa creasca, cand intra un nou asociat sau actionar, cand sunt atrasi manageri din afara cercului fondatorilor, cand compania contracteaza finantari importante, cand apar tranzactii complexe ori cand devine necesara pregatirea succesiunii. In fapt aceasta se manifesta in momentul in care consecintele unei decizii nu il mai privesc exclusiv pe cel care a fondat afacerea, ci o comunitate din ce in ce mai larga de oameni, parteneri, creditori, actionari sau investitori.

De aceea, discutia despre standardele de guvernanta ar trebui dusa dincolo de universul companiilor listate. O societate pe actiuni nelistata are nevoie de buna guvernanta, dar acelasi lucru este valabil si pentru un SRL care a ajuns la cateva zeci sau sute de angajati, administreaza active importante, are mai multi asociati, finantari semnificative si ambitia de a continua sa creasca. Forma juridica nu elimina riscul unei decizii slabe, nu inlatura conflictele de interese, nu rezolva problema succesiunii si nici nu garanteaza calitatea informatiei financiare sau echilibrul procesului decizional.

Desigur, standardele nu pot si nici nu trebuie sa fie identice. Ar fi nefiresc sa cerem unui SRL antreprenorial aflat intr-o etapa de dezvoltare ceea ce cerem unei societati mari listate. Intre absenta aproape totala a regulilor si sofisticarea sistemului de guvernanta al unei companii publice exista insa un spatiu foarte larg in care poate fi construit un minimum sanatos de buna guvernanta, adaptat dimensiunii, complexitatii si riscurilor fiecarei organizatii.

Nu este nevoie de mai multa birocratie si nici de proceduri elaborate doar pentru a putea demonstra ca exista. Este nevoie de responsabilitati clare, de o separare rezonabila intre proprietate, administrare si management, de reguli aplicate privind conflictele de interese si tranzactiile cu partile afiliate, de informatie financiara de calitate, de management al riscurilor si de mecanisme reale de control si supraveghere. Iar atunci cand dimensiunea companiei o justifica, este nevoie si de profesionisti care sa aduca in jurul mesei experienta, independenta de gandire si, uneori, curajul de a pune intrebarile pe care cei aflati prea aproape de business nu le mai pun.

Nu cred ca solutia este sa transformam fiecare companie intr-o societate listata in miniatura. Cred insa ca ar trebui sa acceptam un principiu simplu: pe masura ce o companie creste, trebuie sa creasca si standardul ei de guvernanta. Nu pentru ca legea ii cere intotdeauna acest lucru, ci pentru ca dimensiunea, complexitatea, oamenii si capitalul pe care le administreaza ajung sa il ceara.

De la strategie la executie

Guvernanta buna nu poate exista insa in absenta unei directii. In orice companie care aspira sa creasca vine un moment in care intuitia fondatorului, oricat de valoroasa ar fi fost in construirea afacerii, nu mai poate tine locul unei strategii asumate de intreaga organizatie. Compania trebuie sa stie unde doreste sa ajunga, care ii sunt prioritatile, ce riscuri este dispusa sa isi asume, unde isi va concentra resursele si, la fel de important, la ce este pregatita sa renunte.

Strategia poate deveni insa, la randul ei, un exercitiu formal. Exista strategii foarte bine scrise, obiective ambitioase, prezentari impecabile si indicatori atent alesi care, odata aprobate, raman aproape neatinse pana la urmatorul exercitiu de planificare. Or, o strategie care ramane pe hartie nu schimba o companie, indiferent cat de convingator a fost documentul in care a fost prezentata.

Adevaratul test al strategiei incepe dupa aprobarea ei, atunci cand trebuie stabilit cine raspunde pentru implementare, ce resurse sunt alocate, cum se traduc prioritatile strategice in obiectivele managementului si ale echipelor si cum este urmarit progresul. La fel de important este ceea ce se intampla atunci cand realitatea contrazice ipotezele initiale: daca exista curajul de a recunoaste ca ceva nu functioneaza, capacitatea de a invata si disciplina de a ajusta directia fara a pierde din vedere obiectivul pe termen lung.

Strategia nu ar trebui, asadar, sa fie documentul in care compania descrie unde ar dori sa ajunga, ci legatura vie dintre viziune, decizie, resurse, oameni si executie. Iar aici se vede din nou calitatea guvernantei. Un board bun nu scrie strategia in locul managementului si nici nu conduce compania in locul acestuia, dar trebuie sa provoace ipotezele pe care strategia este construita, sa inteleaga riscurile, sa urmareasca implementarea si sa ceara explicatii atunci cand realitatea se indeparteaza de plan. Pentru ca un investitor nu investeste intr-o prezentare despre viitor, ci in capacitatea unei organizatii de a transforma acel viitor in rezultate.

O strategie valoreaza atat cat valoreaza oamenii care o pun in practica

Putem avea o guvernanta bine structurata, o strategie coerenta si proceduri adecvate, dar daca organizatia tolereaza comportamente incorecte, daca oamenilor le este teama sa spuna ca o decizie este gresita, daca performanta ajunge sa justifice orice comportament sau daca respectul exista mai ales in declaratiile publice, toate aceste constructii raman fragile.

Cultura organizationala nu este un subiect secundar sau un element „soft” al managementului, separat de performanta. Dimpotriva, este una dintre conditiile acesteia, pentru ca reprezinta locul in care valorile declarate de o companie sunt confirmate sau infirmate, zi dupa zi, prin comportamente si decizii.

Cultura se vede in oamenii care sunt promovati si in motivele pentru care sunt promovati, in comportamentele tolerate celor care aduc rezultate, in felul in care este tratata o greseala si in reactia organizatiei atunci cand cineva semnaleaza o problema incomoda. Se vede in disponibilitatea conducerii de a asculta si opiniile care contrazic ceea ce si-ar dori sa auda si, poate cel mai mult, in felul in care compania isi trateaza oamenii atunci cand presiunea pentru rezultate creste.

Vorbim adesea despre „resursa umana”, dar expresia risca uneori sa ne faca sa uitam ca in spatele acestei resurse sunt oameni, iar oamenii nu reprezinta o anexa a strategiei. Ei sunt cei care o transforma in realitate. O companie care vrea sa creasca sanatos trebuie sa investeasca in competentele lor, sa le respecte profesionalismul si demnitatea, sa creeze spatiu pentru opinii diferite si sa construiasca un mediu in care integritatea nu devine un dezavantaj.

Respectul pentru oameni nu trebuie confundat cu lipsa exigentei. O cultura organizationala sanatoasa poate fi foarte exigenta, poate cere performanta, responsabilitate si rezultate, fara insa a accepta ca performanta justifica orice mijloc sau ca atingerea obiectivelor permite sacrificarea demnitatii oamenilor. Iar responsabilitatea pentru o asemenea cultura incepe inevitabil de sus, pentru ca board-ul si managementul dau tonul prin fiecare decizie pe care o iau. Oamenii citesc, de regula, mai putin valorile scrise si mult mai atent comportamentele care sunt recompensate, tolerate sau sanctionate.

Tocmai de aceea cultura organizationala este, in esenta, si o problema de guvernanta, care include firesc intre temele sale capitalul uman, incluziunea, starea de bine, guvernanta etica si rolul structurilor de conducere.

Reputatia trebuie construita inainte de a avea nevoie de ea

Exista si o alta dimensiune a maturitatii unei companii despre care cred ca vorbim insuficient: felul in care companiile romanesti invata sa se prezinte, sa isi construiasca vizibilitatea si sa comunice despre ceea ce fac.

Avem in Romania companii foarte bune, produse competitive, antreprenori remarcabili si povesti de crestere care ar merita sa fie mult mai bine cunoscute. Exista insa si companii care au crescut ani la rand aproape in tacere, considerand ca rezultatele sunt suficiente si ca promovarea, PR-ul sau comunicarea pot astepta. Uneori, aceasta discretie poate fi chiar parte din cultura fondatorului. Problema apare atunci cand, dupa ani in care compania a comunicat foarte putin, se asteapta ca piata sa o descopere si sa o inteleaga exact in momentul in care apare nevoia unui investitor sau perspectiva unei listari.

O companie nu trebuie sa se pregateasca pentru bursa pentru a incepe sa comunice bine. La fel cum guvernanta, strategia sau cultura organizationala trebuie construite inaintea unei eventuale listari, si reputatia trebuie dezvoltata in timp.

PR-ul si comunicarea nu ar trebui sa fie campanii create in jurul unei tranzactii, ci componente firesti ale strategiei unei companii care doreste sa creasca. O asemenea companie trebuie sa stie cine este, ce o diferentiaza, ce valori are, cum vorbeste despre strategie si rezultate, cum isi face cunoscute investitiile, inovatiile si oamenii si, la fel de important, cum comunica atunci cand lucrurile nu evolueaza conform planului.

Exista, desigur, o diferenta importanta intre promovare si reputatie. Promovarea poate spune pietei cat de buna este compania; reputatia este ceea ce piata ajunge sa creada despre ea dupa ce compara, in timp, ceea ce compania spune cu ceea ce face. Tocmai de aceea, comunicarea nu poate si nu ar trebui sa compenseze o strategie slaba, o cultura organizationala nesanatoasa sau o guvernanta pur formala. Comunicarea buna nu inventeaza o realitate mai atragatoare, ci o face vizibila si inteligibila pe cea care exista.

Pentru o companie care, intr-o zi, va dori sa atraga capital, acest istoric conteaza mai mult decat poate parea. Investitorii nu descopera doar cifre, ci o companie, un brand, un management, o cultura si o poveste construita in timp. Iar o companie care a comunicat constant, profesionist si credibil nu va fi nevoita sa se inventeze in momentul in care incepe sa se prezinte investitorilor.

Pregatirea pentru capital inseamna, inainte de toate, pregatirea companiei

Exista tentatia de a privi pregatirea pentru finantare ca pe un proiect care incepe atunci cand compania decide ca are nevoie de bani. Se pregatesc documentele, se revizuiesc raportarile, se formalizeaza procedurile, se clarifica strategia, se construieste prezentarea si, uneori, abia atunci incepe sa se vorbeasca serios despre guvernanta, comunicare sau relatia cu investitorii.

Numai ca increderea nu se poate construi intr-un data room si nici in lunile care preced o tranzactie. Ea este rezultatul unui comportament acumulat in timp si se vede in disciplina financiara, in calitatea informatiei, in felul in care sunt luate deciziile, in relatia dintre asociati sau actionari, administratori si management, in modul in care sunt gestionate conflictele de interese, in respectul acordat oamenilor si in reputatia construita in exterior.

De aceea, o companie care stie ca peste trei sau cinci ani ar putea dori un investitor nu ar trebui sa inceapa pregatirea peste trei sau cinci ani. Ar trebui sa inceapa astazi, nu prin pregatirea tranzactiei, ci prin pregatirea companiei.

Poate ca, inainte de intrebarea „De cati bani avem nevoie?”, ar trebui sa ne punem mai des o alta intrebare: „Ce fel de companie trebuie sa devenim pentru ca cineva sa vrea sa investeasca in noi?”

Creditul bancar, private equity, venture capital, obligatiunile sau piata de capital nu sunt neaparat drumuri concurente, ci pot reprezenta etape diferite in dezvoltarea aceleiasi organizatii. Este si perspectiva larga propusa de aceasta publicatie, care reuneste finantarea bancara, fondurile de investitii, venture capital, business angels si piata de capital in acelasi univers al resurselor necesare dezvoltarii unei companii.

Indiferent de instrumentul ales, cel care ofera capital incearca sa inteleaga riscul pe care si-l asuma. Guvernanta buna nu elimina riscul si nici nu ar putea sa o faca, dar il face mai vizibil, mai usor de inteles si mai bine administrat. Strategia arata unde doreste compania sa ajunga, executia demonstreaza daca poate ajunge acolo, cultura spune multe despre felul in care va parcurge drumul, iar reputatia arata ce incredere a reusit deja sa construiasca in jurul sau.

Bursa poate ridica standardul, dar nu poate construi fundatia in locul companiei

Piata de capital are o particularitate aparte: nu ofera doar acces la capital, ci expune compania unei discipline. Odata ajunsa in piata, aceasta este observata permanent, rezultatele ii sunt comparate, promisiunile sunt retinute, strategia este evaluata, iar comunicarea este urmarita de investitori si de public.

Din acest motiv, listarea nu ar trebui sa fie momentul in care o companie descopera guvernanta, strategia, cultura organizationala sau comunicarea, ci etapa in care ridica la un alt nivel standardele pe care le-a construit anterior. Daca independenta in decizie, managementul riscului, conflictele de interese, transparenta, strategia, raportarea sau relatia cu publicul sunt descoperite pentru prima data in proiectul de listare, compania incearca sa recupereze intr-un timp foarte scurt o etapa de maturizare pe care ar fi fost mult mai sanatos sa o parcurga firesc.

De aceea, imi place sa privesc piata de capital ca pe un parcurs, nu ca pe o destinatie. O companie poate intra in piata intr-un anumit moment al dezvoltarii sale si poate continua sa creasca in interiorul ei, invatand sa comunice mai bine cu investitorii, sa isi consolideze guvernanta, sa isi imbunatateasca raportarea, sa isi diversifice actionariatul si sa aspire, in timp, la standarde din ce in ce mai ridicate. Piata de capital ca alternativa de finantare pentru scalarea afacerilor este, de altfel, una dintre directiile propuse de aceasta publicatie.

Nu toate companiile trebuie sa ajunga la bursa si nici acesta nu ar trebui sa fie obiectivul fiecarei afaceri. Cred insa ca foarte multe companii ar deveni mai solide daca s-ar pregati ca si cum, intr-o zi, ar putea ajunge acolo, pentru ca disciplina pe care o presupune un asemenea drum – strategie, responsabilitate, transparenta, raportare de calitate, management al riscului, respect pentru oameni si comunicare credibila – este utila unei organizatii indiferent de sursa sa de finantare.

Capitalul urmeaza increderea

Poate ca unul dintre urmatorii pasi importanti in dezvoltarea culturii antreprenoriale din Romania este sa ducem aceasta conversatie mai devreme in viata companiilor: in societatea pe actiuni care nu este inca listata, in afacerea de familie care se pregateste pentru urmatoarea generatie, in SRL-ul care a pornit cu cativa oameni si astazi are sute, dar in care aproape fiecare decizie importanta continua sa ajunga la fondator, in compania foarte buna despre care aproape nimeni din afara industriei sale nu stie nimic sau in compania care spune ca peste trei ani vrea un investitor, dar care trebuie sa inceapa de astazi sa construiasca motivele pentru care acel investitor ar putea avea incredere in ea.

Nu avem nevoie ca toate aceste companii sa adopte aceleasi reguli si nici sa transformam buna guvernanta intr-o noua povara administrativa. Avem nevoie de ceva mai dificil si, probabil, mai valoros: sa ridicam standardul pe care companiile si-l cer singure, inainte ca altcineva sa li-l impuna.

Pe masura ce o companie creste, ar trebui sa creasca odata cu ea calitatea guvernantei, strategia sa devina mai clara si sa fie transpusa consecvent in actiune, iar cultura organizationala sa ramana sanatoasa chiar si atunci cand presiunea pentru rezultate devine mai mare. Oamenii trebuie respectati si ajutati sa creasca impreuna cu organizatia, iar compania trebuie sa invete sa vorbeasca despre ceea ce face, profesionist, coerent si credibil, cu mult inainte de momentul in care va avea nevoie sa convinga pe cineva sa investeasca in ea.

Nimic din toate acestea nu ar trebui sa inceapa in ziua in care compania decide sa se listeze. Bursa poate ridica standardul, poate aduce capital, vizibilitate, disciplina si acces la o comunitate mai larga de investitori, dar nu poate construi in locul companiei fundatia pe care aceasta ar fi trebuit sa o aseze in anii anteriori.

Pentru ca, in cele din urma, un investitor nu finanteaza doar cifrele dintr-un business plan. Finanteaza o organizatie, strategia ei, calitatea managementului, oamenii care o fac sa functioneze, cultura in care acestia lucreaza, reputatia construita in timp si capacitatea tuturor acestora de a transforma promisiunile in rezultate.

Toate se intalnesc intr-un activ pe care nu il gasim in bilant, dar a carui valoare poate deveni decisiva atunci cand compania are nevoie de capital: increderea.

Iar poate cel mai bun semn al maturitatii unei companii ramane standardul pe care alege sa si-l impuna singura, cu mult inainte ca legea, un investitor sau piata sa ii ceara sa o faca.

Capitalul urmeaza increderea.

AUTOR_ANDRA_ILIE_2
articole
[ 24 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

Pilonul social din ESG: de la angajamente la transparență salarială și performanță sustenabilă

Autor: Florina Andra Ilie, Senior Manager, HR & ESG Advisory, Forvis Mazars în România

În ultimii ani, sustenabilitatea a devenit o componentă tot mai prezentă pe agenda companiilor, însă atenția s-a concentrat frecvent asupra dimensiunii de mediu – obiective climatice, emisii, eficiență energetică sau utilizarea resurselor. Componenta socială a ESG („S” – Social) este însă la fel de relevantă pentru sustenabilitatea unei organizații și aduce în prim-plan modul în care aceasta își gestionează oamenii: condițiile de muncă, diversitatea și incluziunea, dezvoltarea profesională, remunerarea echitabilă și tratamentul egal.

În acest context, Directiva (UE) 2023/970 privind transparența salarială reprezintă una dintre cele mai concrete evoluții legislative care conectează agenda socială cu practicile de management al resurselor umane. Dincolo de conformarea juridică, noile cerințe obligă organizațiile să răspundă unei întrebări esențiale: putem demonstra, prin date și criterii obiective, că oamenii sunt remunerați echitabil pentru munca pe care o desfășoară?

De la principiul egalității la capacitatea de a-l demonstra

Principiul remunerării egale pentru muncă egală sau de valoare egală nu este nou. Schimbarea importantă adusă de Directivă este însă creșterea semnificativă a nivelului de transparență și consolidarea drepturilor angajaților de acces la informații privind remunerarea.

În România, procesul de transpunere este încă în curs de definitivare, după depășirea termenului european de 7 iunie 2026. Proiectul legislativ publicat în România confirmă însă direcția schimbării: transparența salarială va avea implicații asupra recrutării, sistemelor de remunerare, evaluării și clasificării posturilor, comunicării cu angajații, monitorizării diferențelor salariale și guvernanței proceselor HR, atât pentru companiile din sectorul privat, cât și pentru organizațiile din sectorul public.

Astfel, discuția nu se mai limitează la întrebarea dacă există sau nu o diferență salarială. Organizațiile trebuie să poată explica de ce există anumite diferențe și dacă acestea sunt susținute de factori obiectivi și neutri.

Astfel, echitatea salarială trece de la un principiu declarat la unul care trebuie susținut prin criterii obiective, date și practici demonstrabile.

Echitatea salarială începe înainte de analiza salariilor

Una dintre cele mai importante concluzii rezultate din proiectele de pregătire pentru transparența salarială este că analiza diferențelor de remunerare reprezintă doar o parte a procesului.

Pentru a putea compara remunerația angajaților care desfășoară aceeași muncă sau o muncă de valoare egală, organizația trebuie mai întâi să știe care sunt aceste poziții.

De aici rezultă importanța unei arhitecturi coerente a posturilor și a unei metodologii obiective de evaluare a acestora.

Evaluarea muncii de valoare egală trebuie să aibă în vedere criterii obiective și neutre din perspectiva genului, precum competențele, efortul, responsabilitatea și condițiile de muncă. În practică, aceasta presupune existența unor fișe de post actualizate, identificarea pozițiilor unice din organizație și evaluarea lor printr-o metodologie aplicată consecvent.

Rezultatul nu este doar un exercițiu de conformitate. O arhitectură clară a posturilor permite companiei să construiască niveluri și grile salariale coerente, să definească trasee de carieră și să fundamenteze mai bine deciziile privind promovarea, recrutarea sau evoluția salarială.

Cinci întrebări pe care organizațiile ar trebui să și le pună acum

Pregătirea pentru noile cerințe poate începe chiar înainte de adoptarea formei finale a legislației. Din perspectivă practică, managementul și funcția de HR ar trebui să analizeze cel puțin cinci aspecte:

  1. Avem o imagine clară asupra structurii posturilor din organizație și putem identifica munca de valoare egală?
    Denumirile similare nu înseamnă întotdeauna muncă de aceeași valoare, iar denumirile diferite nu înseamnă automat că două poziții au valori diferite. Responsabilitățile efective trebuie analizate și comparate printr-o metodologie unitară de evaluare și clasificare a posturilor, care să permită identificarea muncii de valoare egală.
  2. Putem explica modul în care stabilim salariile?
    Deciziile privind salariul de bază, bonusurile, creșterile salariale sau promovările ar trebui să fie susținute de criterii clare, obiective și aplicate consecvent.
  3. Știm unde există diferențe salariale și de ce?
    Analiza nu ar trebui să se limiteze la diferența medie de remunerare dintre femei și bărbați la nivelul întregii organizații. Este important să fie analizate separat salariul de bază și componentele variabile, distribuția femeilor și bărbaților pe niveluri de remunerare și, mai ales, eventualele diferențe între angajații care desfășoară aceeași muncă sau o muncă de valoare egală.
  4. Procesele noastre HR susțin principiile declarate?
    Recrutarea, remunerarea, evaluarea performanței, promovarea, dezvoltarea profesională și comunicarea internă trebuie analizate împreună. Un sistem salarial bine construit poate fi afectat de criterii de promovare insuficient definite sau de decizii manageriale aplicate neunitar.
  5. Suntem pregătiți pentru mai multă transparență față de angajați?
    Directiva consolidează drepturile angajaților de acces la informații privind propriul nivel de remunerare și nivelurile medii de remunerare pentru categoriile de persoane care desfășoară aceeași muncă sau muncă de valoare egală. Prin urmare, organizațiile trebuie să pregătească nu numai datele, ci și procesele prin care vor răspunde solicitărilor și modul în care vor comunica aceste informații.

Transparența salarială poate deveni un instrument de performanță

Există tentația de a privi noile cerințe exclusiv prin prisma riscului de conformitate. Impactul lor poate fi însă mai amplu.

Un sistem de remunerare bazat pe criterii clare poate contribui la reducerea deciziilor discreționare, poate crește încrederea angajaților și poate oferi managerilor un cadru mai bun pentru deciziile privind salariile și cariera.

În același timp, transparența scoate la suprafață probleme care uneori rămân ascunse în organizații: salarii stabilite istoric fără o logică unitară, poziții similare încadrate diferit, bonusuri acordate pe criterii insuficient documentate sau diferențe salariale acumulate în timp.

Din această perspectivă, pregătirea pentru transparența salarială poate deveni și un exercițiu de maturizare a guvernanței HR.

Iar aceasta este conexiunea directă cu ESG: organizația nu se limitează la a declara că promovează egalitatea de șanse, ci introduce mecanisme prin care poate măsura, monitoriza și demonstra modul în care principiul este aplicat.

De la conformitate la sustenabilitate socială

Pentru organizații, pregătirea pentru transparența salarială înseamnă mai mult decât reducerea riscurilor de neconformitate. Practicile de remunerare clare, obiective și echitabile pot contribui la creșterea încrederii angajaților, la egalitatea de șanse și la consolidarea unei relații de muncă sustenabile pe termen lung. Astfel, transparența salarială devine nu doar o cerință de conformitate, ci și un instrument prin care organizațiile pot consolida pilonul social al ESG și susține performanța sustenabilă.

CEZAR_GHEORGHE
articole
[ 22 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

PROFITABILITATEA ÎN FERMĂ

Articol scris de Cezar GHEORGHE, președinte – Patronatul Agricol și Piscicol AGROFISH și director AGRI COLUMN

Conceptul de profitabilitate este unul extrem de simplu. Efectiv este raportul procentual între câți bani investești și câți scoți. Procentele rezultate, chiar dacă sunt la nivel de ținte de atins în construcția bugetului, îți dau imaginea businessului și a potențialului său pe o perioadă de minim 1 an.

15-20-30% rată de profitabilitate este un nivel dezirabil în agricultură. Pentru că acolo vezi cu adevărat ce faci, cum faci și unde poți efectua ajustări. Însă pentru a putea aprecia și construi profitabilitatea la nivel de fermă ai nevoie câteva lucruri ce țin de esența gândirii.

În primul rând trebuie mental să schimbi gândirea. În sensul judecății aplicate asupra businessului și asupra cifrelor. Un fermier trebuie să efectueze saltul de la stadiul actual, în care gândește doar în zona de producție și să urce la nivelul superior. Un nivel care este dominat de disciplina financiară și apetit spre învățare și deschidere la nou.

Ce înseamnă asta? El trebuie să gândească ca un Lider de business agregat. În care gândirea analitică ce segmentează businessul poziționează multe elemente, conexate în mod direct sau ce disjung unele din altele, pe etape de timp, cu anuitate.

Schimbarea modelului de gândire este primul element, esențial în modularea și cunoașterea pe deplin a businessului propriu.

20-30% rată de profitabilitate. Este elementul de plecare în construcția mentală. Ce înseamnă în mod efectiv acest lucru? Cu ce comparăm? În materie relevantă din mediul înconjurător firește. Să luăm de exemplu sectorul bancar. Ce oferă dobânzi la depozite de maxim 6-7% la moneda națională.

Comparăm acum 7% cu media de 25%. Și vom vedea imediat că 25% este mult mai mare decât 7%, cu aproape 400%. În acest moment trebuie pusă întrebarea: ce sector de activitate îți oferă acest randament financiar? Vă spun că nici unul, cu excepția jocurilor de noroc sau a burselor de investiții. Însă acolo riscurile de a pierde sunt incomensurabil mai ridicate.

În compoziția pe care o construim acum, pentru a schimba modelul de gândire, rolul pivotal, stâlpul pe care construim, ești chiar tu Fermierule. Căci doar tu poți construi, conduce și controla businessul pe acești noi parametri, adică Planificare-Execuție-Control. Nimeni altcineva nu poate guverna sistemul de referință pe care-l construiești în atingerea țintelor de profitabilitate, doar Tu.

Plecăm de la schimbarea mentală, de la schimbarea modului de gândire în business, considerând că am atins acest nivel, prin diverse medii de învățare și expunere și trecem mai departe. Anume cum trebuie să desfaci businessul și să-l pui pe masă.

A desface businessul nu înseamnă altceva decât să iei puzzle-ul construit de tine în ani, pe modele perimate de gândire, să-l ridici și să dai cu el de pământ. Pentru ca apoi să-l recompui aducând alte elemente în el. Iar elementele noi se grupează pe 3 segmente, după cum urmează: management financiar, operațional și comercial. Cele 3 segmente acționează individual, dar se conjugă în timp, efectul lor agregat este nimic altul decât Profitabilitatea.

Primul pas, atomizarea. Sau desfacerea businessului până la elementul său de bază, hectarul. Pe care trebuie să-l înțelegi, să-l evaluezi și să-l capacitezi. De acolo de jos, trebuie să înceapă baza brută de calcul. Hectarul tău trebuie înțeles, și capacitat.

Ai elementele de control ce te ajută să efectuezi acest lucru. Anume, tipul de sol, elementele chimice ce le are și cele care lipsesc, precum și condiția de umiditate, irigat sau neirigat. După ce efectuezi acest calcul, căci cifrele trebuie să rezulte, începi să construiești centrele de profit. În funcție de alocarea lor pentru culturile pe care le înființezi. De exemplu, grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui.

Iar această alocare pe centre de profit îți vor permite să estimezi cu o rată de incertitudine de +/-10% costul de înființare. Căci ceea ce calculezi este prima bornă în calculul de profitabilitate. Să spunem că ai costuri directe și indirecte, nu intrăm aici și acum în detalii adânci, pentru un hectar de grâu, de 4.500 RON. Aduci în calcul orice element al fermei și efectuezi în cazul cheltuielilor indirecte, distribuirea costurilor, pe toate hectarele ce sunt lucrate în fermă.

De exemplu: costuri cu energia electrică lunară, ca o medie a facturilor pe care le primești de-a lungul unui an, indiferent că sunt generate pentru elemente ce țin în mod direct de activitatea desfășurată asupra producției sau e vorba despre banalul iluminat sau încălzirea spațiului de birouri unde îți desfășori activitatea de după-amiază.

Poți adăuga cheltuieli cu hrana personalului, până și cu distribuția de apă, pe care o efectuezi în zilele toride de vară. Firește că trebuie să aduci în acest calcul al cheltuielilor indirecte ratele de leasing aferente utilajelor, ratele de amortizare și costul cu utilizarea spațiilor de depozitare pe care le folosești, cheltuielile adăugate utilizării combinelor și a tractoarelor, etc.

Aici intră și managementul financiar aplicat. Ce ține cont de costuri cu capitalul de lucru, ponderea de venituri și cheltuieli, pe o durată de un an, compoziția și structura AR și AP, adică account receivable și account payable, altfel spus, facturi de plată și facturi de încasat.

După care intri în etapa de evaluare comercială, pentru că dorești să estimezi randamente și venituri. Astfel, cu baza de cheltuieli estimate, începi să construiești veniturile. Pe bază de randamente și venituri. Să spunem că ai un randament estimat de 7 tone de grâu la hectar, cu o calitate ce-l va califica ca grâu de panificație. Ai de estimat pe baza altor Informații, ce țin de alt sector de activitate, un preț țintă pe care-l aplici în trei scenarii.

Scenariile trebuie să conecteze baza atomizată de cheltuieli compusă din costurile directe și indirecte pe hectar cu scenariile de preț, amendate de potențiale randamente mai ridicate sau mai scăzute. Iar tot acest exercițiu scalat pe 3 scenarii, trebuie să afișeze randamentul de Profitabilitate, exprimat prin formula de calcul, în procente.

Procentele afișate îți vor fi din acest moment, țintele de atins, ce te vor extrage efectiv din zona în care te afli astăzi. Pentru că vei începe să gândești ca un Lider ce își conduce businessul în mod efectiv. Vei ieși din gândirea că vei aștepta incertitudinea legată de preț. Vei putea să te stabilizezi și să generezi Sănătate, Predictibilitate și Profitabilitate.

Însă după aceste două elemente, Managementul Financiar, Managementul Comercial intră în scenă Managementul Operațional. Ce nu face altceva decât să conecteze celelalte două elemente menționate mai sus. Factorul Operațional este cel ce guvernează sustenabilitatea businessului și face diferența dintre eșec și succes.

Sper că această imagine de suprafață poate genera întrebări către tine însuți Fermierule. Cred că această imagine de suprafață va mișca ceva în sistemul tău de gândire și valori.

Pentru că asta reprezintă esența expresiei: Leveling Up. Adică să treci la alt nivel, de maturizare și adoptare a sistemelor din lumea matură a Agribusiness-ului ce funcționează peste Ocean și în Vestul Europei. Sau cum îmi place să o numesc, Lumea Banilor Vechi.

Vă aștept așadar, pentru că aceste lucruri sunt de esența progresului și maturizării în industria noastră. Oricine dorește este binevenit. Pentru simplul motiv că afacerea ta Fermierule, trebuie maturizată și trebuie să fie sănătoasă. Iar tu ai datoria să dai mai departe această Moștenire, generațiilor următoare, generațiilor create prin tine.

CARMEN_BURTEA_2
articole
[ 20 octombrie 2026 by web_admin 0 Comments ]

Agricultura românească între profit și planetă: sustenabilitatea, cheia performanței de mâine

Pot fermierii din România să obțină producții competitive, să protejeze resursele naturale și în același timp să construiască o agricultură rezilientă în fața schimbărilor climatice?

Articol scris de Carmen Burtea, President – Sectorial Committee for Agriculture, Fisheries and Fishing from Romania

Agricultura românească se află în prezent într-un moment de transformare profundă iar presiunea schimbărilor climatice, creșterea costurilor de producție, volatilitatea piețelor și nevoia de a proteja resursele naturale determină fermierii să regândească modul în care își gestionează exploatațiile. În acest context, sustenabilitatea nu mai reprezintă doar o opțiune sau un concept asociat protecției mediului, ci devine o condiție esențială pentru performanță, competitivitate și dezvoltare pe termen lung. România are oportunitatea de a transforma agricultura într-un sector modern, eficient și responsabil în sensul echilibrării dintre obținerea unor producții ridicate, menținerea rentabilității economice și conservarea capitalului natural de care depinde viitorul agriculturii.

Sustenabilitatea, de la concept la necesitate economică

Agricultura sustenabilă presupune utilizarea responsabilă a resurselor, protejarea solului și a apei, reducerea pierderilor și adoptarea unor tehnologii care permit obținerea unor rezultate economice stabile fără compromiterea capacității de producție a generațiilor viitoare. Pentru fermierii români, această abordare este cu atât mai importantă cu cât seceta, temperaturile extreme și distribuția tot mai imprevizibilă a precipitațiilor anuale afectează randamentele culturilor. În numeroase zone agricole, gestionarea eficientă a apei și menținerea fertilității solului au devenit priorități strategice.

Practicile agricole sustenabile pot contribui la reducerea acestor riscuri. Când vorbim despre rotația culturilor, despre utilizarea culturilor verzi și despre lucrări conservative ale solului, despre fertilizarea echilibrată și integrarea tehnologiilor de monitorizare, ne raportăm de fapt la câteva dintre măsurile pe care fermierii le pot lua în vederea îmbunătățirii sănătății solului și eficientizarea utilizării inputurilor. Pentru că trebuie să privim sustenabilitatea nu ca pe o renunțare la performanță, ci prin prisma obținerii acesteia printr-o utilizare mai inteligentă a resurselor.

Performanța agricolă înseamnă mai mult decât producții mari

Până în urmă cu câțiva ani vorbeam despre performanța unei exploatații agricole și evaluam acest indicator în principal prin cantitatea recoltată la hectar. Astăzi, această perspectivă trebuie completată cu indicatori precum profitabilitatea exploatației, costul pe unitatea de producție, eficiența consumului de apă și energie, calitatea produselor și rezistența la impactul pe care îl transmit riscurile climatice.

O producție ridicată nu garantează automat un rezultat economic bun. Mai mult ca sigur, când te uiți la costurile mari cu îngrășămintele, combustibilul, energia și produsele pentru protecția plantelor realizezi că acestea pot diminua semnificativ marja de profit. În același timp, degradarea solului sau utilizarea ineficientă a apei pot genera pierderi care se acumulează de la un sezon agricol la altul, pierderi greu de reparat ulterior.

Prin urmare, performanța reală presupune o abordare integrată: fiecare decizie tehnologică trebuie analizată atât prin prisma efectului asupra producției, cât și a costurilor, a impactului asupra mediului și a beneficiilor pe termen lung.

Agricultura de precizie, aliat al eficienței

Digitalizarea oferă noi oportunități pentru creșterea performanței și reducerea impactului asupra mediului. Agricultura de precizie, bazată pe date și tehnologii moderne, permite adaptarea lucrărilor la nevoile reale ale culturilor și la particularitățile fiecărei parcele.

Utilizarea imaginilor satelitare, a senzorilor de umiditate, a sistemelor GPS și a utilajelor cu aplicare variabilă poate contribui la optimizarea cantităților de semințe, îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor. Astfel, fermierii pot reduce risipa, pot identifica mai rapid problemele din câmp și pot lua decizii fundamentate pe informații concrete.

Totuși, accesul la tehnologie trebuie însoțit de instruire, consultanță și capacitatea de a interpreta datele obținute. Pentru fermele mici și mijlocii, investițiile inițiale pot reprezenta o barieră importantă, motiv pentru care serviciile agricole partajate, cooperativele și programele de sprijin pot avea un rol esențial.

Digitalizarea nu înlocuiește experiența agronomică, ci o completează, oferindu-i fermierului instrumente mai bune pentru a anticipa riscurile și a utiliza eficient resursele.

Solul și apa, fundația unei agriculturi reziliente

Nu există o soluție universală pentru toate exploatațiile. Agricultura sustenabilă presupune alegerea unor practici potrivite tipului de sol, culturilor, climei și posibilităților economice ale fiecărei ferme.

Fertilitatea solului și disponibilitatea apei sunt două dintre cele mai importante elemente care susțin competitivitatea agriculturii românești. Cu toate acestea, eroziunea, compactarea, pierderea materiei organice și perioadele prelungite de secetă pot diminua capacitatea terenurilor agricole de a susține producții stabile.

Conservarea solului trebuie privită ca o investiție în viitor. Reducerea intensității lucrărilor acolo unde condițiile permit, menținerea unui grad adecvat de acoperire vegetală, diversificarea rotației culturilor și aplicarea responsabilă a îngrășămintelor pot contribui la protejarea structurii solului și la îmbunătățirea capacității acestuia de a reține apa. În paralel, modernizarea sistemelor de irigații și utilizarea unor metode eficiente de distribuire a apei pot reduce pierderile și pot crește stabilitatea producției. Aceste investiții trebuie însă adaptate disponibilității reale a resurselor de apă și condițiilor locale.

Tehnologia trebuie susținută de decizii economice inteligente

Accesul la finanțare, consultanța de specialitate și politicile agricole predictibile sunt, de asemenea, factori importanți pentru accelerarea modernizării sectorului. Adoptarea practicilor sustenabile necesită investiții, iar fermierii au nevoie de rezultate economice concrete pentru a le putea menține. De aceea, tranziția către o agricultură mai responsabilă trebuie să fie însoțită de o analiză atentă a costurilor și beneficiilor.

Planificarea culturilor în funcție de condițiile pedoclimatice, alegerea hibrizilor și soiurilor adaptați, monitorizarea cheltuielilor și evaluarea rezultatelor fiecărei intervenții sunt instrumente esențiale pentru creșterea rentabilității. În același timp, diversificarea culturilor, dezvoltarea procesării locale, valorificarea produselor cu valoare adăugată și asocierea producătorilor pot contribui la consolidarea poziției fermierilor pe piață. O exploatație sustenabilă trebuie să fie viabilă economic, deoarece numai o afacere agricolă solidă poate susține investiții constante în tehnologie și protecția mediului.

Provocările agriculturii românești și oportunitățile de dezvoltare

Deși România dispune de resurse agricole importante, tranziția către un model performant și sustenabil se confruntă cu obstacole precum fragmentarea terenurilor în anumite regiuni, accesul inegal la tehnologie, infrastructura de irigații insuficientă în raport cu nevoile și volatilitatea prețurilor.

Diferențele dintre fermele mari, exploatațiile familiale și micii producători impun soluții adaptate. În timp ce fermele mari pot avea o capacitate mai bună de a investi în utilaje și digitalizare, fermele mici pot beneficia de diversificare, valorificarea produselor locale, cooperare și relații comerciale directe.

Oportunitățile sunt însă considerabile. Cererea pentru produse de calitate, dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare, accesul la piețe europene și interesul tot mai mare pentru trasabilitate pot recompensa producătorii care investesc în calitate, eficiență și practici responsabile. Iar pentru a valorifica acest potențial, este necesară colaborarea dintre fermieri, cercetători, universități, autorități și mediul de afaceri. Inovația trebuie să ajungă în ferme sub forma unor soluții aplicabile, testate și adaptate realităților din teren.

Viitorul agriculturii românești se construiește prin echilibru

Sustenabilitatea și performanța nu sunt obiective opuse. Dimpotrivă, ele se pot susține reciproc atunci când deciziile sunt fundamentate pe date, investițiile sunt bine planificate, iar resursele naturale sunt tratate ca un capital esențial al exploatației. Este un lucru cert faptul că agricultura românească are nevoie de productivitate, dar și de reziliență. Are nevoie de tehnologie, dar și de cunoștințe agronomice solide. Are nevoie de investiții, dar și de o viziune pe termen lung, în care succesul economic să fie compatibil cu protejarea solului, a apei și a biodiversității.

În cele din urmă, viitorul unei ferme nu se măsoară doar în tonele recoltate într-un singur sezon, ci și în capacitatea de a produce constant, de a gestiona riscurile și de a rămâne competitivă într-un mediu economic și climatic în continuă schimbare.

Agricultura românească poate deveni mai performantă tocmai prin faptul că devine mai sustenabilă. Investiția în sănătatea solului, utilizarea eficientă a resurselor, digitalizarea și responsabilitatea economică nu reprezintă doar răspunsuri la provocările prezentului, ci și premisele unei agriculturi capabile să genereze prosperitate pe termen lung.

IRIGATII_1
articole
[ 31 august 2026 by web_admin 0 Comments ]

Cât valorează apa? Irigațiile pot schimba fundamental valoarea terenurilor agricole din România

Într-o economie expusă tot mai mult riscului climatic, accesul predictibil la apă devine o caracteristică economică a terenului – dar prima de valoare trebuie demonstrată, nu presupusă.

Opinie Andrei Botiș  |  CEO, Appraisal & Valuation S.A. – NAI Romania & Republic of Moldova  |  MRICS

•  Amenajările de irigații din România totalizează 2.989.379 ha; patrimoniul administrat include peste 10.400 km de canale și 2.568 de stații de pompare.

•  Pentru circa 85% din suprafața amenajată, sursa de apă este Dunărea – o concentrare care devine ea însăși o expunere de risc.

•  La sfârșitul lunii iulie 2026, debitul Dunării la intrarea în țară era de circa 1.650 mc/s, iar prognoza INHGA indica valori în jurul a 1.500–1.600 mc/s la începutul lunii august, față de media multianuală a lunii iulie de circa 4.750 mc/s; pe sectorul Călărași–Cernavodă au fost menținute restricții de treapta a III-a pentru irigații.

•  JRC a inclus la 24 august 2026 vestul României între regiunile în care căldura și deficitul de apă au afectat sever culturile de vară.

•  „Amenajat”, „irigabil funcțional” și „irigat efectiv” sunt noțiuni economice diferite și nu trebuie confundate în evaluare.

•  Valoarea irigației vine din producție suplimentară, reducerea volatilității și reziliența cash-flow-ului – ajustată pentru CAPEX, OPEX, sprijin public și riscul de indisponibilitate corelată. 

Există o întrebare care va deveni tot mai importantă în tranzacțiile și finanțările cu terenuri agricole: cât valorează apa? Nu cât costă metrul cub, ci cât valorează pentru proprietarul terenului posibilitatea de a avea apă disponibilă, la momentul necesar și la un cost economic sustenabil.

Vara anului 2026 transformă această întrebare dintr-una teoretică într-una financiară. La 24 august, Joint Research Centre al Comisiei Europene a arătat că temperaturile ridicate și deficitul excepțional de apă au deteriorat puternic perspectivele culturilor de vară în mai multe regiuni ale Europei, iar vestul României a fost inclus explicit între zonele afectate sever. JRC menționează reducerea fertilității și a biomasei, umplerea deficitară a bobului, senescența prematură, scăderi semnificative ale randamentelor și, local, risc de pierdere a culturilor.

În România, semnalul a venit însă mai devreme și dintr-o direcție care privește direct infrastructura. La sfârșitul lunii iulie, debitul Dunării la intrarea în țară coborâse la circa 1.650 mc/s, iar prognoza hidrologică indica valori în jurul a 1.500–1.600 mc/s la începutul lunii august. Autoritățile au menținut restricții de treapta a III-a pentru irigații pe sectorul Călărași–Cernavodă. Episodul arată că riscul nu privește doar echipamentele sau contractele: în condiții hidrologice severe, însăși resursa poate deveni limitativă.

Pentru agricultură, apa este un input. Pentru investitor și finanțator, accesul predictibil la apă este și un factor de risc, de cash-flow și, în consecință, de valoare.

1. România are infrastructură de irigații la scară mare. Întrebarea este cât din ea produce valoare economică

Datele publice ANIF indică o suprafață totală amenajată pentru irigații de 2.989.379 ha, dintre care 2.663.407 ha prin aspersiune. Patrimoniul include peste 10.400 km de canale de aducțiune și distribuție, 24.547 km de rețele de conducte îngropate și 2.568 de stații de pompare. Pentru aproximativ 85% din suprafața amenajată – circa 2,54 milioane ha – sursa de apă este Dunărea.

Această concentrare este, în sine, o expunere. La 28 iulie 2026, debitul Dunării la intrarea în țară era de circa 1.650 mc/s, față de media multianuală a lunii iulie de circa 4.750 mc/s, iar prognoza INHGA indica valori în jurul a 1.500–1.600 mc/s la începutul lunii august. Valorile se apropiau de minimul istoric de circa 1.400 mc/s consemnat în 1985. Administrația Națională „Apele Române” a menținut restricții de treapta a III-a la irigații pe sectorul Călărași–Cernavodă, ceea ce presupune furnizare la debite reduse și/sau în intervale orare stabilite. Un factor hidrologic comun poate afecta astfel simultan disponibilitatea apei pentru suprafețe extinse alimentate din aceeași sursă.

Dimensiunea patrimoniului este impresionantă, dar nu trebuie confundată cu performanța economică a infrastructurii. Programul național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și a infrastructurii de desecare și drenaj – denumirea actuală, după modificarea din 2022 – include 155 de amenajări viabile care deservesc circa 2,6 milioane ha, structurate pe trei etape. Documentația programului a utilizat, pentru anumite etape și componente ale infrastructurii, valori de referință precum randamente ale stațiilor de bază și repompare de aproximativ 40%, un grad de degradare a impermeabilizării canalelor și construcțiilor hidrotehnice de circa 80% și pierderi de apă pe canalele de transport de circa 60%, cu ținte de reabilitare care includ creșterea randamentului și reducerea pierderilor. Aceste valori sunt repere de program și nu trebuie interpretate ca o măsurare a întregului sistem național la 29 august 2026.

Aceste date sunt esențiale pentru orice analiză economică. Un sistem poate exista fizic și juridic, dar poate necesita investiții semnificative pentru a genera aceeași utilitate economică pe care o sugerează simpla sa existență pe hartă.

2. „Amenajat” nu înseamnă automat „irigabil funcțional”, iar „irigabil” nu înseamnă „irigat”

În evaluarea terenului agricol, una dintre cele mai periculoase simplificări este acordarea automată a unei prime de valoare doar pentru că parcela se află într-o amenajare de irigații sau lângă un canal. Valoarea nu rezultă din proximitatea fizică a apei, ci din accesul economic și funcțional la ea.

Un teren poate fi inclus într-o zonă amenajată și totuși să nu aibă infrastructura secundară necesară, echipamentele de udare, capacitatea de pompare, contractele ori continuitatea tehnică pentru a utiliza apa atunci când cultura are nevoie. Invers, o exploatație care dispune de infrastructură funcțională, acces contractual și echipamente poate avea un profil de risc substanțial diferit de o proprietate comparabilă dependentă integral de precipitații.

3. Vara lui 2026 arată limita reducerii de risc: sistemul poate funcționa, iar apa să lipsească

Episodul din această vară adaugă un strat de analiză pe care evaluarea nu îl poate ignora. În mod obișnuit, argumentul în favoarea irigației este că reduce riscul: volatilitate mai mică a producției și o probabilitate mai redusă ca un sezon secetos să afecteze sever cash-flow-ul exploatației.

În iulie și august 2026, restricțiile aplicate pe anumite sectoare ale Dunării au arătat însă un scenariu diferit: infrastructura poate fi disponibilă tehnic, iar furnizarea apei să fie totuși limitată prin debite reduse sau intervale orare, tocmai în perioade de stres hidrologic ridicat.

Concluzia metodologică este directă: beneficiul de reducere a riscului oferit de irigație poate fi diminuat tocmai atunci când disponibilitatea sursei este afectată de același episod hidrologic care produce seceta agricolă. Prin urmare, reducerea de risc adusă de irigație nu este necondiționată și nu ar trebui reflectată printr-o simplă diminuare mecanică a ratei de actualizare. Existența unui risc comun între seceta agricolă și disponibilitatea sursei poate reduce o parte din efectul de atenuare presupus implicit în analiza prin venit.

O evaluare riguroasă trebuie, în consecință, să testeze explicit scenariul în care sistemul este funcțional, dar apa este restricționată administrativ – și să indice ce se întâmplă cu fluxurile de numerar în acel scenariu.

4. Ce trebuie verificat într-o evaluare profesionistă

Dimensiune Întrebarea de due diligence Impact posibil asupra valorii
Sursa și disponibilitatea Există apă când cultura are nevoie de ea? Sunt posibile restricții de captare, trepte de restricție sau limitări orare de furnizare? Riscul de indisponibilitate corelată: sistemul poate fi funcțional și totuși restricționat
Infrastructura Sunt funcționale canalul, stațiile, conductele și infrastructura secundară până la parcelă? CAPEX necesar și capacitate efectivă de irigare
Costul total Care sunt costurile energiei, apei, mentenanței și personalului? Marja operațională și cash-flow-ul net
Subvenția / sprijinul public Costul apei și al energiei este suportat de beneficiar sau de bugetul public? Ce devine marja dacă schema se modifică? Sustenabilitatea primei și riscul de politică publică
Drepturi și contracte Există acces juridic și contractual stabil la sistem și la apă? Transferabilitatea beneficiului către cumpărător
Performanța agricolă Care este diferența demonstrabilă de producție, calitate și stabilitate între scenariul irigat și cel neirigat? Venit incremental și reducerea volatilității
Durata de viață / reabilitare Ce componente sunt uzate și ce investiții sunt necesare în următorii ani? Obsolescență, depreciere și necesar de capital

 

5. Cum se transformă irigația în valoare

Din punct de vedere economic, irigația poate crea valoare prin două mecanisme distincte. Primul este creșterea venitului așteptat: producții mai mari, culturi cu valoare mai ridicată, calitate mai stabilă sau posibilitatea unei structuri de culturi diferite. Al doilea este reducerea riscului: volatilitate mai mică a producției și o probabilitate mai redusă ca un sezon secetos să afecteze sever capacitatea exploatației de a genera cash-flow.

Într-o analiză prin venit, beneficiul trebuie reflectat în fluxurile de numerar numai în măsura în care este susținut de date: istoric de producție, bugete realiste, costuri de exploatare și scenarii climatice. Reducerea riscului trebuie justificată separat și testată inclusiv pentru scenarii de restricționare a sursei.

Un element care trebuie izolat explicit este sprijinul public. În regimul legal actual, costul apei și al energiei electrice necesare pompării până la anumite puncte de livrare contractate este suportat din bugetul ANIF, în limita sumelor alocate, iar pentru energia necesară funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații poate fi decontată o cotă de până la 50%, în condițiile legii. O parte din avantajul economic observabil în exploatarea irigată poate depinde, prin urmare, de o schemă de sprijin modificabilă prin decizie publică. Un evaluator care capitalizează cash-flow-ul curent fără această distincție riscă să capitalizeze implicit și o componentă de sprijin public.

În abordarea prin piață, prima pentru irigații trebuie demonstrată prin tranzacții sau oferte comparabile ajustate corespunzător. Metodologia europeană privind prețurile terenurilor agricole prevede separarea statistică a terenului arabil irigabil de cel neirigabil atunci când suprafața irigabilă depășește 15% din suprafața agricolă utilizată și prețul terenului irigabil este cu peste 50% mai mare decât al celui neirigabil; România se numără printre statele pentru care această defalcare este disponibilă. Metodologia statistică europeană recunoaște astfel explicit că diferența dintre terenurile irigabile și cele neirigabile poate fi suficient de materială pentru a necesita raportare separată, fără a valida vreun procent standard aplicabil unei proprietăți individuale.

Infrastructura specifică – stații, conducte, echipamente – poate necesita, la rândul ei, o analiză separată prin cost, cu depreciere fizică, funcțională și economică.

Disciplina principală este evitarea dublei contabilizări. Dacă avantajul irigației este deja capturat în venitul superior și în rata de risc utilizată, el nu trebuie adăugat încă o dată mecanic ca „primă procentuală” asupra valorii terenului. Evaluarea trebuie să explice unde apare beneficiul și cum a fost cuantificat.

O primă de valoare pentru irigații nu este un procent standard. Este rezultatul demonstrabil al unei economii mai bune a hectarului.

6. Irigația influențează și finanțabilitatea terenului

Pentru bancă, valoarea garanției este doar o parte a ecuației. La fel de importantă este capacitatea debitorului de a genera venituri pentru serviciul datoriei. Un sistem de irigații funcțional poate îmbunătăți reziliența exploatației și reduce amplitudinea unor șocuri de producție, ceea ce poate conta în analiza riscului de credit.

Aceasta nu înseamnă că orice teren irigat este automat o garanție mai bună. Dacă infrastructura este ineficientă energetic, necesită investiții mari, depinde de o verigă tehnică vulnerabilă sau are acces juridic incert, beneficiul economic poate fi mult mai mic decât sugerează eticheta „irigabil”. De aceea, pentru portofolii agricole mari, due diligence-ul tehnic al infrastructurii trebuie integrat cu evaluarea proprietății și analiza financiară a exploatației.

Un aspect juridic merită explicitat. Accesul unui teren la infrastructura publică de irigații nu echivalează cu dobândirea unui drept real asupra infrastructurii principale. O parte esențială a acesteia aparține domeniului public al statului și este supusă regimului juridic corespunzător, iar furnizarea apei se realizează în condițiile contractelor și ale reglementărilor aplicabile. Beneficiul economic asociat irigației trebuie analizat, prin urmare, inclusiv prin prisma stabilității și transferabilității accesului la sistem. Acesta este încă un argument împotriva aplicării automate a unei prime procentuale asupra terenului.

7. România ar trebui să măsoare investițiile în irigații prin valoarea creată, nu doar prin hectare

La nivel de politică publică, indicatorul „hectare reabilitate” este necesar, dar insuficient. Pentru prioritizarea capitalului, ar trebui analizată și valoarea economică creată: creșterea producției, reducerea pierderilor, economiile de energie, culturile suplimentare posibile, efectul asupra valorii terenurilor și capacitatea regiunii de a susține depozitare, procesare și logistică.

O hartă națională care să suprapună calitatea solului, infrastructura de irigații funcțională, costul apei și energiei, riscul climatic, structura exploatațiilor, depozitarea și procesarea ar permite o prioritizare mult mai apropiată de logica investițională. Întrebarea relevantă nu este numai unde putem duce apa, ci unde un euro investit în apă produce cea mai mare creștere de valoare economică.

8. Apa poate deveni noua primă de localizare a agriculturii

În real estate se repetă de zeci de ani: location, location, location. În agricultura următoarelor decenii, la această formulă se va adăuga inevitabil apa. Nu ca slogan, ci ca variabilă măsurabilă a productivității și riscului.

Este foarte probabil ca piața să distingă din ce în ce mai clar între hectarul pur și simplu agricol și hectarul comasat, irigabil funcțional, tehnologizat și conectat la infrastructură. În această diferențiere se află atât o oportunitate pentru investitori, cât și o responsabilitate pentru evaluatori: să separe potențialul de capacitatea efectivă de a produce venit.

România nu are nevoie doar de mai multe hectare „pe hârtie” în sisteme de irigații. Are nevoie de hectare care primesc apă predictibil, la cost competitiv, prin infrastructură sustenabilă. Abia atunci apa se transformă cu adevărat din resursă naturală în capital productiv.

În următorul deceniu, întrebarea nu va fi doar „cât costă hectarul?”, ci „cât de sigur este cash-flow-ul pe care acel hectar îl poate produce?”.

Andrei Botiș

CEO, Appraisal & Valuation S.A. – NAI Romania & Republic of Moldova

MRICS | Evaluator autorizat ANEVAR

***

NOTE DE DATE ȘI SURSE

Articolul reflectă informațiile publice disponibile la 29 august 2026. Cifrele privind infrastructura descriu patrimoniul sau programele raportate de instituții și nu trebuie interpretate automat ca suprafață irigată efectiv într-un anumit sezon.

  1. Joint Research Centre – MARS Bulletin / 24 august 2026

Căldură și deficit excepțional de apă; vestul României inclus între regiunile cu impact sever asupra culturilor de vară; randamente semnificativ reduse și risc local de pierdere a culturilor.

https://joint-research-centre.ec.europa.eu/jrc-news-and-updates/exceptionally-dry-and-hot-weather-threatens-summer-crops-2026-08-24_en

  1. ANIF – Patrimoniu / amenajări de irigații

2.989.379 ha amenajate; 10.422 km canale; 24.547 km conducte îngropate; 2.568 stații de pompare; Dunărea reprezintă sursa de apă pentru aproximativ 85% din suprafața amenajată.

  1. Programul național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și a infrastructurii de desecare și drenaj – HG nr. 793/2016 (M. Of. nr. 879 din 2 noiembrie 2016), modificată inclusiv prin HG nr. 988/2022 (M. Of. nr. 783 din 5 august 2022)

Programul include 155 de amenajări viabile care deservesc aproximativ 2,6 milioane ha. Pentru anumite etape și componente, documentația programului utilizează valori de referință privind randamentul stațiilor, degradarea impermeabilizării canalelor și pierderile de apă, precum și ținte post-reabilitare. Aceste valori sunt repere de program, nu indicatori ai performanței întregii infrastructuri naționale în august 2026.

  1. Eurostat – Land prices and rents methodology

Metodologia europeană distinge terenul arabil irigabil de cel neirigabil în anumite condiții și indică disponibilitatea acestei defalcări inclusiv pentru România.

https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/apri_lpr_esms.htm

  1. Situația hidrologică iulie–august 2026 – Administrația Națională „Apele Române” / INHGA

La 28 iulie 2026, debitul Dunării la intrarea în țară era de circa 1.650 mc/s, față de media multianuală a lunii iulie de circa 4.750 mc/s; prognoza INHGA indica valori în jurul a 1.500–1.600 mc/s la începutul lunii august, în apropierea minimului istoric de circa 1.400 mc/s din 1985. Au fost menținute restricții de treapta a III-a la irigații pe sectorul Călărași–Cernavodă, cu furnizare la debite reduse și/sau în intervale orare stabilite.

Notă editorială

Material de opinie și analiză economică. Referințele statistice și exemplele nu reprezintă o evaluare a unei proprietăți individuale și nu pot substitui analiza juridică, tehnică și financiară specifică unui activ.

AGROINDUSTRIE_1
articole
[ 31 august 2026 by web_admin 0 Comments ]

România are pământ. Miza adevărată este câtă valoare producem din fiecare hectar

Agricultura trebuie tratată ca infrastructură strategică, iar terenul, apa și pădurea ca forme de capital productiv.

Opinie Andrei Botiș  |  CEO, Appraisal & Valuation S.A. – NAI Romania & Republic of Moldova  |  MRICS

•  România utilizează aproape 13,5 milioane ha pentru agricultură, dar avantajul competitiv nu se măsoară în hectare, ci în valoarea adăugată și reziliența economică generate de acestea.

•  Vara 2026 confirmă că accesul real și predictibil la apă devine o variabilă economică a terenului agricol: influențează producția, volatilitatea cash-flow-ului, riscul și, implicit, valoarea.

•  Următorul salt al agriculturii românești trebuie să vină din integrarea terenului cu irigații, depozitare, procesare, energie și logistică – trecerea de la activ funciar la platformă economică.

De mai bine de două decenii spunem că România are un potențial agricol extraordinar. Este adevărat. Dar „potențialul” este probabil unul dintre cele mai periculoase cuvinte din economie atunci când îl repetăm prea mult timp.

Potențialul nu apare în PIB, nu plătește salarii, nu rambursează credite și nu finanțează investiții. Valoarea apare atunci când resursa este transformată în capital productiv.

România are teren agricol, apă, păduri, acces la Dunăre și Marea Neagră, tradiție agricolă și o poziție geografică foarte bună. Potrivit fișei Comisiei Europene privind Planul Strategic PAC al României, actualizată la 25 martie 2026, aproape 13,5 milioane de hectare – aproximativ 57% din suprafața țării – sunt utilizate pentru agricultură. Structura rămâne însă profund polarizată: România are aproape 3,5 milioane de fermieri, iar circa 90% dintre exploatații au sub 5 hectare.

Întrebarea relevantă pentru 2026 nu mai este cât teren agricol are România, ci câtă valoare produce fiecare hectar – și cât de rezilient este acel hectar la risc climatic, energetic și operațional.

2026 ne arată cât de repede se poate schimba economia unui hectar

Vara anului 2026 oferă una dintre cele mai clare demonstrații. La 24 august, Joint Research Centre al Comisiei Europene arăta că temperaturile persistente și deficitele excepționale de apă au deteriorat semnificativ perspectivele culturilor de vară în vestul și mare parte din centrul Europei.

Vestul României este inclus explicit între zonele cu impact sever. JRC indică reducerea fertilității și acumulării de biomasă, umplerea deficitară a bobului și senescența prematură, cu randamente semnificativ mai mici și risc local de pierdere a culturilor. Este relevant și faptul că efectele semnalate încă din iulie s-au intensificat în cursul lunii august, potrivit raportării JRC din 24 august 2026.

Pentru fermier, aceasta este o problemă de producție. Pentru evaluator, finanțator și investitor, este în același timp o problemă de risc și de valoare. Două terenuri cu aceeași suprafață, aceeași bonitate și un profil agronomic aparent apropiat nu sunt neapărat două active economice echivalente dacă unul are acces sigur la apă, iar celălalt depinde aproape integral de precipitații.

Apa devine o caracteristică economică a terenului

În real estate este evident că infrastructura creează valoare. Un teren construibil cu acces la drum, energie, apă și canalizare este diferit economic de un teren izolat. În agricultură, aceeași logică trebuie aplicată mai riguros: apa trebuie tratată ca una dintre utilitățile fundamentale ale terenului productiv.

România dispune de o infrastructură de irigații semnificativă. Datele ANIF indică o suprafață amenajată de 2.989.379 ha, peste 10.400 km de canale de aducțiune și distribuție, peste 24.500 km de conducte îngropate și 2.568 de stații de pompare. Aproximativ 85% din sursa de apă aferentă amenajărilor este asigurată din Dunăre.

Aceste cifre descriu însă patrimoniul fizic, nu automat capacitatea economică efectivă. Din perspectiva evaluării, „teren irigabil” și „teren irigat efectiv, la un cost sustenabil” nu sunt sinonime.

Într-o analiză de tip due diligence, întrebările relevante sunt:

Sursa și disponibilitatea apei Există apă disponibilă când cultura are efectiv nevoie de ea?
Infrastructura Care este starea canalelor, stațiilor de pompare și infrastructurii secundare?
Costul total Care sunt costurile cu energia, apa, mentenanța și investițiile de aducere la standard?
Drepturile și accesul Există contracte, organizații ale utilizatorilor de apă și acces funcțional până la parcelă?
Reziliența Poate sistemul opera sustenabil în scenarii de secetă și restricții de apă?

 

Un hectar nu are o singură valoare

Piața europeană arată cât de mult poate varia valoarea terenului. Pentru 2024 – ultimul an disponibil în seria comparabilă publicată de Eurostat la începutul lui 2026 – prețul mediu estimat al unui hectar de teren arabil în Uniunea Europeană a fost de 15.224 euro, în creștere cu 6,1% față de 2023. Media ascunde însă diferențe foarte mari între state și regiuni.

Aceste diferențe nu trebuie citite doar ca o comparație de preț. Ele confirmă un principiu de evaluare: nu cumpărăm pur și simplu hectare; cumpărăm capacitatea economică a acelor hectare. Calitatea solului, forma și comasarea parcelei, accesul, cadastrul, disponibilitatea apei, infrastructura, riscul climatic, distanța față de centre de depozitare și procesare și cadrul juridic influențează împreună profilul de risc și rentabilitate.

De aceea, comparația simplă „euro/hectar” trebuie utilizată cu disciplină. O ofertă locală sau o medie județeană poate fi un reper, dar nu substituie analiza proprietății și a exploatației în ansamblu.

România trebuie să treacă de la agricultură la agroindustrie

Adevărata miză nu este însă cât valorează terenul în sine, ci câtă valoare reușește economia să păstreze după recoltare. Există o diferență majoră între o economie care exportă materie primă și una care integrează procesarea, depozitarea, energia, logistica, distribuția și brandul.

Un hectar care produce grâu este un activ agricol. O exploatație comasată, irigată și tehnologizată, conectată la siloz, procesare și infrastructură logistică este deja o platformă economică. Cu fiecare verigă de valoare adăugată construită în România, o parte mai mare din valoarea finală rămâne în economia locală.

Obiectivul nu trebuie să fie doar să vindem hectarul românesc mai scump. Obiectivul este să facem hectarul românesc să valoreze mai mult prin productivitate, infrastructură, predictibilitate și integrare în lanțul agroalimentar. 

De la prețul terenului la valoarea exploatației

Pentru piața de capital și pentru creditare, această schimbare de perspectivă este esențială. O bancă nu finanțează doar sol; finanțează capacitatea debitorului și a activului de a genera numerar. Un investitor instituțional nu cumpără doar hectare; cumpără randament ajustat la risc și o opțiune pe creșterea valorii activului.

În evaluarea profesionistă, terenul trebuie analizat împreună cu utilizarea sa optimă, veniturile sustenabile, costurile necesare, riscurile specifice și infrastructura care îi permite să funcționeze. În anumite situații, valoarea activului funciar nu poate fi înțeleasă separat de sistemul de irigații, capacitatea de depozitare, instalațiile, contractele de arendă și structura operațională a exploatației.

Aceasta este și zona în care evaluarea poate funcționa ca infrastructură informațională între activ și capital: traduce caracteristicile fizice, juridice și operaționale într-o concluzie economică utilizabilă de bănci, investitori, proprietari și administrație.

România are nevoie de un bilanț al capitalului agricol

Dacă România ar fi analizată ca o companie înaintea unei investiții majore, primele întrebări ar fi elementare: ce active are, cât valorează, cât produc, ce riscuri au și ce investiții le-ar putea crește valoarea? Aceeași disciplină poate fi aplicată capitalului agricol al țării.

Nu este suficient să știm câte hectare avem. Este necesar să știm câte sunt comasate și exploatabile eficient, câte sunt cadastrate, câte sunt efectiv irigate, ce productivitate au, unde există depozitare și procesare, ce capacitate energetică și logistică este disponibilă și ce investiții lipsesc.

O astfel de hartă economică – teren, apă, irigații, productivitate, infrastructură și capacități de procesare – ar permite prioritizarea investițiilor publice și private pe criteriul creșterii de valoare, nu doar pe criteriul existenței unei nevoi.

Agricultura este deja o problemă de securitate economică

Războiul din Ucraina, volatilitatea prețurilor la energie și îngrășăminte, perturbările logistice și episoadele climatice extreme au schimbat radical contextul. Hrana, apa și energia nu mai pot fi tratate exclusiv ca mărfuri; sunt componente ale securității economice.

România are avantajul rar de a dispune de toate trei. Dar resursa, singură, nu creează prosperitate. Valoarea apare când resursa este administrată, infrastructurată, finanțată și transformată.

De aceea, indicatorul strategic pentru următorul deceniu nu ar trebui să fie doar numărul de hectare cultivate sau cantitatea produsă, ci valoarea adăugată pe hectar și stabilitatea acelei valori în timp.

Diferența dintre a vinde un hectar mai scump și a face hectarul să valoreze mai mult este, în fond, diferența dintre o economie care își monetizează resursele și una care își construiește capitalul.

Andrei Botiș

CEO, Appraisal & Valuation S.A. – NAI Romania & Republic of Moldova

MRICS | Evaluator autorizat ANEVAR

***

NOTE DE DATE ȘI SURSE

Articolul reflectă informațiile publice disponibile la 29 august 2026. Pentru rigoare, datele sunt prezentate cu anul de referință distinct de data publicării. De exemplu, valoarea medie estimată la nivelul UE pentru terenul arabil, de 15.224 euro/ha, a fost publicată în ianuarie 2026, dar se referă la anul 2024.

  1. Comisia Europeană – Planul strategic PAC al României (fișă informativă, 25 martie 2026)

Utilizare agricolă ~13,5 mil. ha; structură polarizată; aproape 3,5 mil. fermieri; 90% dintre ferme sub 5 ha.

https://agriculture.ec.europa.eu/cap-my-country/cap-strategic-plans/romania_ro

  1. Joint Research Centre – MARS Bulletin / 24 august 2026

Impact sever al căldurii și deficitului de apă asupra culturilor de vară, inclusiv în vestul României; reducere semnificativă a randamentelor și risc local de pierdere a culturilor.

https://joint-research-centre.ec.europa.eu/jrc-news-and-updates/exceptionally-dry-and-hot-weather-threatens-summer-crops-2026-08-24_en

  1. ANIF – Patrimoniu / amenajări de irigații

2.989.379 ha amenajate; 10.422 km canale de aducțiune și distribuție; 24.547 km conducte îngropate; 2.568 stații de pompare; 85% sursă Dunărea.

https://www.anif.ro/despre-noi/

  1. Eurostat / Comisia Europeană – prețurile terenurilor agricole

Pentru 2024: preț mediu estimat UE al terenului arabil 15.224 euro/ha, +6,1% față de 2023.

https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/DDN-20260128-2

Notă editorială

Material de opinie și analiză economică. Referințele statistice nu reprezintă o evaluare a unei proprietăți individuale. Orice concluzie de valoare necesită identificarea activului, scopului evaluării, bazei valorii, datei evaluării, documentației disponibile și aplicarea standardelor profesionale relevante.

INDAGRA_EVENIMENTE
descriere generala
[ 22 iunie 2025 by web_admin 0 Comments ]

INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată, dedicată exclusiv publicului B2B și B2G

Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio.

INDAGRA, cel mai important târg dedicat agriculturii din România, este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie. Anul acesta, evenimentul aduce o noutate strategică pentru mediul de afaceri din sectorul agricol: componenta de conferințe a târgului a fost complet regândită și dedicată, pentru prima dată, exclusiv publicului B2B și B2G: companii, fermieri antreprenori, instituții publice și investitori.

Patru zile consecutive cu o agendă de conferințe internaționale, atent structurată, construită împreună cu cele mai relevante asociații și organizații din agricultura românească, pe teme de interes strategic: digitalizare, finanțare, sustenabilitate (ESG), inovație europeană și antreprenoriat tânăr.

„Cele mai bune soluții pentru agricultură se nasc atunci când toți factorii relevanți din industrie se așează la aceeași masă. Prin parteneriatele strategice construite pentru această ediție aducem laolaltă fermieri, companii, instituții publice și sectorul bancar, într-un context de business dedicat, care le creează spațiul necesar pentru a identifica împreună soluții concrete la provocările reale ale sectorului agricol. INDAGRA nu se limitează la expunerea de produse și servicii, ci devine cadrul ideal de know-how, unde participanții descoperă soluții pe care le pot aplica direct pe teren, în fermele și afacerile lor”, declară Oana Netbai, Director Comercial Romexpo.

CFRO, partener strategic INDAGRA 2026

În calitate de partener INDAGRA 2026 si ROMEXPO,  Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă îsi consolidează poziționarea ca un reper pentru fermierii performanți și pentru liderii din agribusiness-ul românesc. În prima zi a evenimentului, CFRO va susține un panel dedicat prezentarii unui nou model de transformare a ecosistemului agroalimentar și activarea spațiului rural românesc, pentru consolidarea competitivității, rezilienței și sustenabilității – prin reînnoire generațională, digitalizare, managementul riscului, noi instrumente financiare și integrare. Cu accent pe prezentarea ideilor și soluțiilor privind tranziția către o agricultură inovatoare, cu impact redus asupra mediului, un cadru de dialog privind tendintele in digitalizarea in agricultura si cresterea competitivitatii.

Finanțare și sustenabilitate cu CPESGR

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) aduce la INDAGRA evenimentul „Romanian Agri Food Summit”, realizat împreună cu ROMEXPO, partenerul instituțional – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă – Guvernul României și mai multe Camere de Comerț Bilaterale. Evenimentul creează un cadru de dialog aplicat între mediul agricol, instituții, sectorul financiar și partenerii economici, cu o secțiune dedicată special instrumentelor și programelor de finanțare pentru agricultură.

Noua generație de fermieri-antreprenori, pe scena INDAGRA

Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură (C.A.T.A.) organizează, cu sprijinul ROMEXPO, Agripreneurs Summit: un format internațional, gândit ca un spațiu de conectare directă, schimb de experiență și networking aplicat între fermieri care își asumă statutul de antreprenor. Accesul direct la speakeri, sesiunile de Q&A și networking-ul dedicat fac din acest eveniment un reper pentru noua generație de business-uri agricole.

Agricultură europeană: verde, digitală, conectată

Asociația Inter-Bio aduce la INDAGRA 2026 o perspectivă internațională, în parteneriat cu rețeaua europeană European Digital Innovation Hubs (EDIH), printr-o conferință dedicată uneia dintre cele mai actuale teme ale sectorului: „European agriculture in the era of twin transition, green and digital”.

Un ecosistem de business, sub un singur acoperiș

Prin această componentă de conferințe complet reinventată, INDAGRA 2026 își consolidează poziția de platformă de business de referință pentru agricultura românească. Un spațiu unde fermieri, companii, instituții publice, mediul financiar și parteneri europeni se întâlnesc pentru a construi împreună viitorul sectorului.

Companiile care nu și-au rezervat încă locul la această ediție a INDAGRA mai au ocazia să se înscrie, direct pe www.indagra.ro.